Limitele deschid analiza de clasa a XI-a și se ascund în aproape orice grilă de admitere: în derivate, în asimptote, în studiul funcțiilor. Diferența dintre un calcul de un minut și unul blocat este recunoașterea rapidă a cazului de nedeterminare și a limitei remarcabile potrivite. Aici ai tot inventarul, plus tehnicile care îl pun în mișcare.
Limitele funcțiilor elementare
Înainte de trucuri, fixează comportamentele de bază. Un polinom la ±∞ se comportă ca termenul dominant: limx→∞(2x3−5x+1)=limx→∞2x3=∞. La o funcție rațională compari gradele: dacă numărătorul are grad mai mare, limita la infinit este ±∞ după semn; la grade egale, limita este raportul coeficienților dominanți; dacă numitorul are grad mai mare, limita este 0.
Pentru exponențială și logaritm: limx→∞ex=∞, limx→−∞ex=0, limx→∞lnx=∞ și limx↘0lnx=−∞. Ierarhia vitezelor la ∞ este lnx≪xa≪ex pentru orice a>0.
Limita există dacă și numai dacă limitele laterale există și coincid. Reflexul obligatoriu: la x−a1, la modul și la funcții definite pe ramuri, calculezi separat x↗a și x↘a.
Cazurile de nedeterminare
Șapte forme nu au valoare predefinită și cer prelucrare:
00,∞∞,∞−∞,0⋅∞,1∞,00,∞0
Tot restul se calculează direct: ∞c=0, 0+c=±∞ după semnul lui c, ∞+∞=∞, c⋅∞=±∞ pentru c=0.
„Nedeterminare” nu înseamnă că limita nu există, ci că depinde de funcțiile concrete. xx2, xx și x2x sunt toate 00 în 0, dar dau 0, 1 și respectiv ∞ pe dreapta. Primul pas la orice limită: înlocuiește valoarea și numește cazul. Abia apoi alegi tehnica.
Limitele remarcabile
Acestea se învață pe de rost, pentru că grilele sunt construite pe ele:
Toate se aplică și cu un „ceva” care tinde la 0 în locul lui x: 5xsin5x→1 când x→0, deci xsin5x=5⋅5xsin5x→5. Tehnica este mereu aceeași: forțezi în expresie exact argumentul funcției și compensezi cu factorul potrivit.
Tehnicile de calcul
Pentru 00 cu polinoame: descompune în factori și simplifică. Dacă x0 anulează ambele expresii, atunci x−x0 este factor comun în ambele, garantat.
Pentru radicali în cazul 00 sau ∞−∞: amplifică cu conjugata. Din A−B obții A+BA−B, iar nedeterminarea se mută într-un loc unde se simplifică.
Pentru ∞∞: dă factor comun termenul dominant sus și jos, apoi simplifică. Atenție la scoaterea lui x de sub radical: x2=∣x∣, deci la −∞ scoți −x, nu x.
Regula lui l'Hôpital rezolvă 00 și ∞∞ derivând separat numărătorul și numitorul: limg(x)f(x)=limg′(x)f′(x) dacă limita din dreapta există. Verifică de fiecare dată că ai un caz de nedeterminare acceptat; aplicată în afara lui, regula dă rezultate false.
Cazul 1 la infinit
Nedeterminarea 1∞ are o rețetă fixă. Dacă f(x)→1 și g(x)→∞, scrii baza ca 1+(f(x)−1) și folosești limita lui e:
limf(x)g(x)=elimg(x)(f(x)−1)
Concret: identifici f−1, îl înmulțești cu exponentul și calculezi limita produsului, care este de regulă un raport de polinoame sau o limită remarcabilă. Rezultatul intră la exponentul lui e.
Verifică întâi că baza chiar tinde la 1. Dacă baza tinde la o constantă c∈(0,1) și exponentul la ∞, limita este pur și simplu 0; dacă c>1, limita este ∞. Nu orice putere cu exponent infinit este 1∞.
Greșeli tipice la admitere
Aplici limx→0xsinx=1 la x→∞. Acolo limita este 0, pentru că sinx e mărginit și numitorul crește.
Tratezi ∞−∞ ca 0 sau 1∞ ca 1. Ambele sunt nedeterminări și cer prelucrare.
Folosești l'Hôpital fără să verifici că ai 00 sau ∞∞; în alt caz regula dă rezultate greșite.
La x→−∞ scoți x de sub radical în loc de −x: corect este x2=∣x∣=−x pentru x<0.
Ignori limitele laterale la x−a1 sau la funcții cu modul și dai o singură valoare unde limitele laterale diferă.
Uiți să compensezi argumentul la limitele remarcabile: xsin3x nu este 1, este 3, pentru că trebuie forțat 3xsin3x.
Exemplu lucrat
Problemă
Calculează limitele:
L1=limx→0x1+2x−1L2=limx→∞(x−1x+2)x
Rezolvare
L1, caz 00 cu radical. Înlocuirea directă dă 01−1=00. Amplifici cu conjugata 1+2x+1:
Aceeași valoare iese și cu limita remarcabilă u(1+u)r−1→r: aici u=2x și r=21, deci x(1+2x)1/2−1=2⋅2x(1+2x)1/2−1→2⋅21=1. Când două metode dau același rezultat, poți bifa liniștit.
L2, caz 1∞. Baza x−1x+2→1 și exponentul x→∞, deci aplici rețeta elimg(f−1). Calculezi întâi
f(x)−1=x−1x+2−1=x−1x+2−(x−1)=x−13
Apoi limita exponentului:
limx→∞x⋅x−13=limx→∞x−13x=3
pentru că gradele sunt egale și raportul coeficienților dominanți este 3. Rezultă
L2=e3
Concluzie:L1=1 și L2=e3.
Treci la exersat
Teoria se fixează pe grile.
Deschide o sesiune pe limite de funcții și primești explicația completă după fiecare răspuns.