Cu ajutorul derivatelor determini tangenta la grafic, intervalele de monotonie și punctele de extrem. Mai jos găsești formulele uzuale, regulile de derivare și un exemplu în care le folosești împreună.
dacă această limită există și este finită. Geometric, f′(x0) este panta tangentei la grafic în punctul (x0,f(x0)), iar ecuația tangentei este
y−f(x0)=f′(x0)(x−x0)
Formula tangentei este una dintre cele mai frecvente cerințe la admitere, în forma directă sau inversată, de exemplu „găsește punctul în care tangenta are panta dată”.
Orice funcție derivabilă într-un punct este continuă acolo, dar reciproca este falsă: f(x)=∣x∣ este continuă în 0 și nu este derivabilă, pentru că derivatele laterale sunt −1 și 1. La funcții definite pe ramuri, derivabilitatea în punctul de legătură se decide comparând derivatele laterale, nu doar verificând continuitatea.
Tabelul derivatelor uzuale
Aplică formulele în punctele în care funcțiile sunt derivabile. Pentru radical și logaritm ai nevoie de x>0; baza logaritmului cere a>0, a=1. La arcsinus și arccosinus, formulele cer −1<x<1.
Formula puterii acoperă și exponenții negativi sau fracționari: (x−2)′=−2x−3 și (x1/2)′=21x−1/2, adică exact regulile pentru x21 și x.
Regulile de derivare
Pentru funcții derivabile, folosește liniaritatea și regulile pentru produs și cât. La cât, numitorul trebuie să fie nenul:
(f+g)′=f′+g′,(cf)′=cf′
(fg)′=f′g+fg′,(gf)′=g2f′g−fg′
iar pentru compuneri, regula lanțului:
(f(u(x)))′=f′(u(x))⋅u′(x)
La funcțiile compuse, include și derivata funcției interioare: (sin3x)′=3cos3x, (ex2)′=2xex2, (ln(x2+1))′=x2+12x. De fiecare dată derivezi funcția exterioară în argumentul intact, apoi înmulțești cu derivata interiorului.
La cât, reține ordinea din numărător: întâi f′g, apoi minus fg′. Inversarea schimbă semnul rezultatului și este o sursă clasică de răspunsuri „aproape corecte” în grile.
Monotonie, extreme și tabelul de semn
Legătura dintre semnul derivatei și mersul funcției: dacă f′>0 pe un interval, f este strict crescătoare acolo; dacă f′<0, strict descrescătoare. Pentru o funcție derivabilă pe intervalul studiat:
Calculezi f′ și rezolvi f′(x)=0; soluțiile sunt puncte staționare.
Faci tabelul de semn al lui f′ pe domeniul de definiție.
Citești monotonia și punctele de extrem: unde f′ trece de la plus la minus ai maxim local, de la minus la plus ai minim local.
Teorema lui Fermat spune că într-un punct de extrem local interior în care f este derivabilă, derivata se anulează. Reciproca este falsă: pentru f(x)=x3, derivata f′(x)=3x2 se anulează în 0, dar f este crescătoare pe tot R și nu are extrem acolo. Verifică schimbarea de semn a derivatei. Dacă funcția nu este derivabilă într-un punct interior sau dacă studiezi un interval închis, analizează separat acele puncte și capetele intervalului.
Rolle și Lagrange
Două teoreme apar explicit în programele de admitere. Teorema lui Rolle: dacă f este continuă pe [a,b], derivabilă pe (a,b) și f(a)=f(b), atunci există c∈(a,b) cu f′(c)=0. Consecința utilă în grile: între două rădăcini ale lui f există cel puțin o rădăcină a lui f′, ceea ce limitează numărul de rădăcini reale ale unei ecuații.
Teorema lui Lagrange: în aceleași condiții, fără cerința f(a)=f(b), există c∈(a,b) cu
f′(c)=b−af(b)−f(a)
Din Lagrange ies inegalitățile clasice de admitere: mărginești f′ pe interval și obții încadrări pentru f(b)−f(a). Tot din ea rezultă și criteriul de monotonie folosit la secțiunea anterioară.
Greșeli de evitat
Derivezi produsul termen cu termen: (fg)′=f′g′ este fals; corect este f′g+fg′.
Inversezi ordinea la cât: numărătorul este f′g−fg′, nu fg′−f′g; inversarea schimbă semnul.
Uiți regula lanțului: scrii (sin3x)′=cos3x sau (ex2)′=ex2, fără factorul din derivarea interiorului.
Confunzi (ax)′=axlna cu regula puterii și scrii xax−1.
Din f′(x0)=0 tragi concluzia că x0 e punct de extrem; contraexemplul standard este x3 în 0. Decide tabelul de semn.
La funcții pe ramuri verifici doar continuitatea în punctul de legătură și declari funcția derivabilă, fără să compari derivatele laterale.
Exemplu rezolvat
Problemă
Fie f:R→R, f(x)=x3−3x+1.
a) Studiază monotonia lui f și determină punctele de extrem.
b) Scrie ecuația tangentei la graficul lui f în punctul de abscisă x0=0.
c) Arată că ecuația f(x)=0 are exact trei rădăcini reale.
Rezolvare
a) Derivata este
f′(x)=3x2−3=3(x−1)(x+1)
cu rădăcinile x=−1 și x=1. Semnul unui trinom cu coeficient dominant pozitiv: plus în afara rădăcinilor, minus între ele. Deci f′>0 pe (−∞,−1) și pe (1,∞), iar f′<0 pe (−1,1).
Rezultă: f crește pe (−∞,−1], descrește pe [−1,1], crește pe [1,∞). În x=−1 derivata trece de la plus la minus, deci maxim local, cu f(−1)=−1+3+1=3. În x=1 trece de la minus la plus, deci minim local, cu f(1)=1−3+1=−1.
b) Ai nevoie de valoarea și de panta în 0: f(0)=1 și f′(0)=−3. Ecuația tangentei:
y−1=−3(x−0)⟺y=−3x+1
c) Folosești monotonia și valorile de la a). Pe (−∞,−1] funcția crește de la limx→−∞f(x)=−∞ până la f(−1)=3>0, deci taie axa exact o dată. Pe [−1,1] descrește de la 3>0 la f(1)=−1<0, deci încă o rădăcină. Pe [1,∞) crește de la −1<0 spre limx→∞f(x)=∞, deci a treia rădăcină.
Pe fiecare interval funcția e strict monotonă, deci nu poate tăia axa de două ori pe același interval. În total: exact trei rădăcini reale.
Treci la exersat
Exersează derivate.
Pentru grile din această lecție, selectează matematică și subcapitolul derivate.